Masti faciale – 7 beneficii ale mastilor pentru fata
Masca faciala este una dintre cele mai simple modalitati de a obtine o piele sanatoasa si luminoasa in mai putin de jumatate de ora!
Introducerea mastilor faciale in rutina de ingrijire a tenului aduce multiple beneficii. Prin ingredientele pe care le contin, mastile faciale imbunatatesc aspectul si calitatea tenului. Mastile pot ajuta la eliminarea excesului de sebum, la imbunatatirea aspectului porilor, la hidratarea tenului sau la obtinerea unui aspect uniform si luminos al pielii. In plus, utilizarea mastilor faciale ajuta la relaxare si la crearea unei atmosfere de tip spa chiar la tine acasa.
Cum se foloseste o masca faciala?
Masca pentru fata se aplica pe pielea curatata si uscata in prealabil. Acest aspect este foarte important, deoarece aplicarea pe un ten incarcat de praf, sebum si bacterii va elimina toate beneficiile pe care le aduce masca.
Dupa aplicarea mastii trebuie sa astepti 15-20 de minute, in functie de instructiunile scrise pe ambalaj. Ulterior, masca se indeparteaza cu apa calduta si se continua rutina de ingrijire a tenului cu produsele folosite zilnic. Avand in vedere usurinta cu care poate fi folosita o masca faciala, introducerea sa in rutina de ingrijire a tenului este un pas pe care ar trebui sa il faca orice femeie interesata de mentinerea unui aspect sanatos si luminos.
7 beneficii ale utilizarii de masti pentru fata
Beneficiile mastilor pentru fata depind de ingredientele pe care le contin. De exemplu, mastile de fata cu zinc regleaza secretia de sebum si protejeaza pielea impotriva actiunii radicalilor liberi, in timp ce mastile care contin acid hialuronic hidrateaza tenul in profunzime. De asemenea, mastile faciale pe baza de argila curata in profunzime si ajuta la obtinerea unui ten mai ferm, cele exfoliante curata porii si elimina celulele moarte, iar mastile cu hidrogel calmeaza pielea iritata.
Mastile faciale care contin mai multe ingrediente aduc multiple beneficii asupra tenului. Iata care sunt 7 dintre cele mai importante!
Mastile faciale curata tenul in profunzime
Demachierea zilnica cu geluri de curatare, ajuta la indepartarea machiajului, a excesului de sebum si a impuritatilor de la suprafata pielii. Insa, folosind o masca faciala de calitate vei putea sa cureti tenul in profunzime. De fapt, impuritatile care se ascund sub straturile superioare ale epidermei pot fi curatate doar cu ajutorul unei masti faciale.
Mastile faciale ajuta porii infundati
Mastile faciale care contin ingrediente precum zinc, acid salicilic sau extract din coji de portocale sunt excelente pentru curatarea si desfundarea porilor, datorita faptului ca elimina celulele moarte acumulate pe suprafata tenului. Foarte multe probleme ale tenului sunt cauzate de porii infundati si de bacteriile acumulate din aceasta cauza. Acumularea de bacterii si celule moarte cauzeaza pustule, puncte negre si chiar acnee chistica, motiv pentru care se recomanda folosirea unei masti faciale de 1-2 ori pe saptamana.
Mastile faciale ofera stralucire tenului
Prin ingredientele care stimuleaza circulatia sangelui de la nivelul tenului, asa cum sunt vitamina C si caolinul, mastile faciale ofera un plus de luminozitate si fermitate. Aceste ingrediente dilata vasele de sange, imbunatatind considerabil aspectul pielii, care va avea un aspect fresh si luminos si care se va simti foarte fina la atingere.
Mastile faciale potenteaza efectul altor produse
Celelalte produse din rutina de ingrijire a tenului vor actiona mult mai eficient datorita folosirii mastilor faciale. Dupa folosirea mastii, tenul este curatat in profunzime, ceea ce inseamna ca va absorbi mai repede si mai eficient ingredientele din produse de tonifiere si hidratare, asa cum sunt lotiunile, cremele, tonerele si serurile. De exemplu, ingredientele care protejeaza impotriva infectiilor bacteriene sau cele care accelereaza vindecarea leziunilor cutanate cauzate de acnee isi vor face efectul mult mai repede daca sunt aplicate dupa folosirea unei masti faciale de curatare in profunzime.
Mastile faciale elimina semnele de imbatranire
Mastile care contin vitamina C stimuleaza productia de colagen a pielii si diminueaza efectele nocive ale radicalilor liberi. Astfel, pielea devine mai ferma si are un aspect mai proaspat. Folosirea regulata de masti poate reduce semnele de imbatranire, precum ridurile, petele si liniile fine. In plus, pielea va avea o textura mult mai catifelata.
Mastile faciale ajuta la hidratarea tenului
Un alt efect benefic adus de folosirea mastilor faciale este hidratarea in profunzime a tenului. Un ten mai hidratat este si mult mai elastic. In plus, hidratarea confera un efect de umplere, asigurand un aspect sanatos si intinerit. De asemenea, aplicarea unei masti care hidrateaza tenul poate fi facuta inainte de realizarea unui machiaj elaborat. Machiajul va arata mult mai bine si va rezista un timp mai indelungat, daca tenul a fost curatat si hidratat in profunzime in prealabil.
Mastile faciale sunt un produs multifunctional
Vrei un produs care sa ajute la rezolvarea mai multor probleme ale tenului in acelasi timp? Mastile faciale sunt cunoscute pentru faptul ca au in componenta mai multe ingrediente, iar fiecare dintre ele rezolva o anumita problema. Folosind o masca pentru fata vei putea, de exemplu, sa reduci vizibilitatea liniilor fine in timp ce iti exfoliezi pielea in acelasi timp. De asemenea, poti oferi tenului o hidratare in profunzime, in timp ce stimulezi producerea de colagen. La toate acestea mai poti adauga si stimularea circulatiei sangvine locale, o piele sanatoasa si luminoasa, eliminarea excesului de sebum si altele.
In afara celor 7 beneficii mentionate, care tin de sanatatea si de aspectul tenului, mastile faciale ajuta si la relaxare. Timp de 20 de minute, cat masca este lasata pe fata sa actioneze, poti profita de timp pentru a elimina stresul si pentru a te bucura de rasfat. Asadar, avand in vedere toate avantajele mentionate, introducerea mastii faciale in rutina saptamanala de ingrijire a tenului nu poate fi decat o idee foarte buna.